Educatia permanenta sau educatia pe tot parcursul vietii (LifeLongLearnig)

Conceptul de educaţie permanentă înglobează toate aspectele şi dimensiunile actului educativ iar întregul care rezultă este mai mult decât suma părţilor. Educaţia permanentă nu este un nou domeniu al educaţiei, ci este un principiu unificator al sistemelor educaţionale. Ea reprezintă un amplu proiect educaţional al societăţii actuale. Educaţia permanentă înseamnă un principiu integrator al tuturor influenţelor educaţionale într-un sistem coerent care trebuie să asigure accesul individului la educaţie şi formare de-a lungul întregii vieţi.

Conceptul de învăţare permanentă are o pregnantă valoare euristică, el determinând ample şi profunde reconsiderări atât în plan teoretic, cât şi în plan practic. El a permis o înţelegere mai corectă şi o definire a finalităţilor educaţiei, o regândire a conţinuturilor acesteia şi de asemenea introducerea unoi noi modalităţi şi forme de instruire şi educare.

Au existat trei idei directoare care au stat la baza organizării sistemelor educaţionale:

1) Copilaria-unica vârsta a educaţiei. Această afirmaţie a fost pusă în circulaţie de psihologul americam W. James, care consideră că dezvoltarea individului poate fi dizivata în două mari etape: prima, care se întinde până la 24-25 ani, şi care este în opinia autorului vârsta educaţiei şi formării generale şi profesionale, şi o a doua perioadă, care acoperă restul vieții, în care individul pune în valoare ce a asimilat în prima etapă, adultul fiind incapabil de a mai învăţa (idee combătută de cercetările actuale din psihologia dezvoltării şi psihopedagogia adulţilor).

2) Să învăţăm pentru toată viaţa. Acesta idee susţine că trebuie să învăţăm copilul tot ceea ce trebuie să ştie la vârsta adultă, idee bazată pe modelul stabilităţii sociale, care a alimentat pentru multă vreme credinţa că o carieră socio-profesională poate fi realizată pe durata întregii vieţi DOAR pe baza cunostintelor şi competențelor asimilate în perioada formării iniţiale.

3) Monopolul educaţional al şcolii reprezintă primordialitatea şcolii în raport cu alte modalități sociale de educaţie. Această idee a funcţionat optim atâta timp cât alternativele educaţionale din afara şcolii erau puţin dezvoltate şi nu concurau cu şcoala, lucru care astăzi nu mai este valabil.

     Aceste idei esenţiale pe care s-a bazat organizarea si funcţionarea sistemelor şcolare în trecut sunt puternic relativizate de evoluţiile societății actuale, impunându-se din ce în ce mai mult o organizare a acestora din perspectiva paradigmei educației permanente.