Modelul meu didactic

Aș dori ca în acest articol despre ``Modelul meu didactic`` să abordez această temă prin prisma experienței personale, întrucât din fericire am avut ocazia să întâlnesc un om care mi-a devenit model didactic.

Aş dori să încep acest articol prin a spune că pe parcursul liceului am avut parte de profesori excepţionali, majoritatea dintre ei fiind modelele mele în viaţă, persoanele care mi-au transmis dorinţa de cunoaștere, de evoluţie, de reuşită.

            Un exemplu de astel de profesor îl reprezintă îl reprezintă persoană care mi-a fost şi dirigintă şi profesoară de limba şi literatura română timp de 4 ani. Nu a existat o întâmplare deosebită în special care să  merite a fi menţionată, în schimb au fost în cumul de experienţe care mie mi-au modelat începutul unui traseu profesional de excepţie. Schimbarea de la gimnaziu la liceu a fost, că pentru majoritatea elevilor, destul de dificilă şi derutantă. Însă acest profesor excepţional a reuşit să ne ajute pe toţi să ne acomodăm noului mediu şi să ne cunoaştem între noi. În calitate de dirigintă a impus un set de reguli clasei, care însă au fost reguli de bun-simţ, neaberante, iar consecvența cu care a susţinut acele reguli pe parcursul celor patru ani m-a impresionat atât pe mine, cât şi pe colegii mei. În afară de un management al clasei extrem de bun, dedicaţia pe care o avea pentru materia pe care o predă era atât de profundă, încât ne-a transmis-o tuturor. Orele de limba română erau printre cele mai plăcute. Stilul democratic de predare m-a ajutat să îmi însuşesc atât cunoştinţele teoretice, însă cel mai important din punctul meu de vedere a fost faptul că mi-a deschis apetitul pentru lectură. De mic copil mi-a plăcut să citesc, până să încep clasa întâi lecturând toată opera lui Jules Verne. Însă pe parcursul celor 8 ani de şcoală, la materia de limba şi literarura romana singurele opere recomandate pentru citit au fost cele din manual, accentul fiind pus extrem de mult pe gramatică. Am simţit acest lucru ca un mare minus atunci când am intrat la liceu, şi am încercat să mă alinie cerinţelor din acest punct de vedere, compensând prin a citi extrem mult. Cea mai mare contribuţie în acest sens a fost a profesoarei mele, care ne recomandă constat să cititm tot ce putem, tot ce găsim, să nu treacă nici o zi fără să învăţăm ceva. Admiraţia pe care i-am purtat-o pentru deosebită inteligenţă atât cognitiva, cât şi emoţională, a trasfomat-o în modelul pe care mi-am dorit să îl urmez. Datorită îndrumărilor dânsei am avut rezultate extrem de bune pe parcursul şcolii, clasa noastră per total fiind una extrem de apreciată pentru activităţile pe care le desfăşurăm atât formale, cât şi informale. Îndemnurile constante către evoluţie, învăţare, cunoaştere m-au ajutat că astăzi să fiu studentă la două facultăţi, să am rezultate foarte bune la ambele, să particip la cursuri, evenimente culturale şi să mă dezvolt personal şi profesional într-o direcţie care până acum mi-a adus numai beneficii. Consider că piatra de temelie a ceea ce sunt acum şi a persoanei către care tind să devin a fost pusă de acest profesor excepţional, care mereu va avea recunoştinţa şi aprecierea mea.

            Însă nu toţi profesorii au diponibilitatea, răbdarea şi până la urma dorinţa de a face acest lucru. Sunt exemple de profesori care stau au rămas la catedră din pură inerţie, din comoditatea de a nu se supune schimbărilor şi exigențelor altui mediu, cu toate că statutul de profesor nu este deloc compatibil cu dorinţele lor, rezultatul fiind unul dezastruos. Răspunsul pe care diriginta mea îl dădea atunci când o întrebam de ce a ales să fie profesoara de limba română la liceu în condiţiile în care calificările îi permiteau să ajungă în domenii mult mai avansate, era întotdeauna acela că nu există nici un alt loc mai bun pentru ea: iubeşte ceea ce face şi nu ar da acest lucru pe nimic. Însă profesorii care nu practică acesta profesie din pasiune spun mereu elevilor ˮsă nu se facă niciodată profesoriˮ.  

            Fără să-mi doresc să discretitez pe cineva, consider că există oameni care fac lucruri pe care nu şi le doresc. Dacă am vorbi de acte, cifre, un economist căruia nu îi place ce face şi rămâne din pură inerţie în acest domeniu, nu are multe lucruri de pierdut, iar greşelile, cu toate că pot face mult rău, nu se compară cu greşeala de a fi profesor, cu toate că nu îţi doreşti acest lucru, şi reuşeşti să faci mult rău unor copiii care care îşi doresc să înveţe, cărora le-ai putea schimba viitorul dacă ai dezvolta potenţialul lor enorm.

         Închei prin a spune că sunt foarte multe lucruri de spus despre acest lucruri. Nu există oameni perfecţi, şi cred că orice elev din această lume a întâlnit atât profesori excepţionali, cât şi profesori mai puţin dedicaţi. Cel mai important este însă să permitem doar oamenilor deosebiţi să ne influenţeze și să ne devină modele în viaţă.